Pe un ger de inghetau pietrele la propriu (nu ca in poveste), am plecat aseara la Sala Elvira Popescu de la Institutul Francez pentru primul eveniment CineClub NexT din acest an.
             Invitatul serii a fost Andrei Gruzsniczki (regizor, "Cealalta Irina", castigator al trofeului Anonimul din acest an) iar filmul ales a fost "Taking Woodstock".

             Vreau sa spun cu toata deschiderea ca gerul indurat pana acolo a meritat intr-u totul. Atat pentru film cat si pentru atmosfera prieteneasca din sala, discutiile deschise si oamenii care au luat parte la eveniment.

             Intai, despre film.
             "Taking Woodstock" este un film foarte colorat si optimist. O desfatare de moment, o relaxare asa cum ar trebui sa fie actul de a vedea un film. Te tine cu un zambet relaxant pe buze si iti da o stare de bine. Asta daca nu vii cu gandul de a vedea un documentar despre ceea ce a fost candva Woodstock. Daca nu stii la ce te astepti, filmul te poate insela.
             Ang Lee (Crouching Tiger, Hidden Dragon, Brokeback Mountain) a ales in locul unei biografii sa prezinte un destin din spatele scenei. De altfel, pelicula este realizata dupa memoriile lui Elliot Tiber (interpretat de Demetri Martin) cel care in mod accidental a facut ca Woodstock Music and Arts Festival 1969 sa dobandeasca faima pe care o are.

             "Taking Woodstock" este o oglinda personala a ce a insemnat miscarea hippiota, fara a avea pretentia de a scrie istorie. E un pas pe care Elliot il face spre curaj si maturizare.
             Poate cineva cu principii inguste ar putea sa spuna ca e un film cu si pentru drogati - nu va duceti bunicii sau parintii la film, decat daca au facut parte din miscarea flower-power.
             Personajele sunt vii, frumoase si colorate, tineri si senini, cu mesaje optimiste legate de pace si liniste, in contradictie cu un personaj foarte ciudat si interesant, interpretat de Emile Hirsch. Billy are un fel de nebunie cauzata de trauma razboiului. Trauma care se rezolva destul de usor prin magia Woodstock si se transforma intr-o stare de beatitudine, fericire si iubire. Un efect de drog care te duce intr-o alta lume mai colorata, mai vine, mai frumoasa.

             Despre atmosfera de la Elvira Popescu pot sa va zic doar ca a fost mult peste asteptari. Radeam chiar inainte de a ajunge de faptul ca am inghetat acolo si poate e sala goala si nu se mai tine filmul din cauza vremii.
             In sala au fost vreo 40 de persoane, nu mai mult. Dar caldura care se vedea pe chipul fiecaruia dupa terminarea filmului facea cat toata capacitatea de acolo. In majoritate tineri, studenti si elevi, colorati, cu esarfe, unii poate putin dezamagiti caci vroiau sa vada formatiile si scena Woodstock, altii prinsi in mrejele vietii fara planuri de pe ecrane.
             Cei doi Andrei invitati, Andrei Gorzo si Andrei Gruzsniczki au vorbit cu zambetul pe buze despre filmul lui Ang Lee. Poate pentru ca au fost prinsi in entuziasmul pacii si linistii pe care "Taking Woodstock" il ofera, criticul de film si regizorul "Celeilalte Irine" nu au cautat minusurile sau hibele filmului, existente si acelea.
             Tinerii entuziasti din sala au pus intrebari si si-au zis parerile, un batran din ultimele randuri a povestit despre acea perioada pe care el a trait-o si de care isi aduce aminte exact asa cum e ea in film: cu aspectele ei libere si bune.
             "Am ales acest film tocmai pentru ca la noi, in Romania, suntem intr-o criza de genuri", a declarat Gruzsniczki dupa finalul filmului.
             Cam toata lumea de acolo a fost de acord cu Ang Lee care a ales solutia dramaturgica in loc de a prezenta frontal un eveniment: "povestea derapeaza un pic din realitatea Woodstock. Imi place insa cum evolueaza personajul, libertatile pe care si le ia , etapele transformarii acestuia", a adaugat Gruzsniczki.

             Seara de la Elvira Popescu mi-a aratat inca o data ca avem nevoie de profesionisti. Ca un simplu privitor de cinema, ai libertatea de a-ti placea sau nu un film, de a-ti induce o stare sau nu. Dar atunci cand vorbesti despre el alaturi de alti oameni la fel de pasionati ca si tine, care au o cultura vasta si o experienta in zona imaginii si a regiei, incepi parca sa intelegi mai mult.
             Cei doi Andrei au vorbit despre cadrele montate eficient si despre efectele speciale putine, dar asezate in momentele cheie ale filmului. Au vorbit despre modul in care a fost condus scenariul - transformarea personajului, a peisajului, a pajistei, marea de oameni si entuziasmul frumos al unei generatii.

             Una peste alta, "Taking Woodstock" ne arata partea luminoasa a anilor '60, are aerul acela melancolic-frumos al unei epoci , are personaje si personalitati frumoase si reuseste sa incheie o poveste bine inchegata si foarte optimista.