Premiera filmului documentar Copiii Uraniului ne-a oferit speranta ca daca acest film ar avea o copie buna, ar putea concura la un premiu de originalitate. Deja, la editia de anul trecut, Festivalul International de Film Documentar ASTRA de la Sibiu i-a acordat premiul pentru „Cea mai buna cercetare intr-un film romanesc”. Nu cred ca e vorba de „cea mai buna cercetare”, fiindca filmul are alte calitati, in primul rand cinematografice. Nu este o pelicula de tip Discovery, fiind pigmentata cu detalii plastice pline de autenticitate şi cu mult umor. Sibienii sunt de invidiat, pentru ca au vazut, desigur, o copie normala. Dar noi, cei prezenti la premiera, oare de ce am fost pedepsiti?! Greu se poate imagina o premiera oficiala cu o copie atat de uzata, de parca era un film scos din lada istoriei. Nu numai ca ploua tot timpul pe ecran, dar din cand in cand apareau şi lipituri albe, de parca montajul nu a fost terminat. Iar despre sunet nici nu se poate vorbi. La acest capitol, filmul romanesc e campion. In afara de cantecele hei-rupiste, nu se auzea nimic. Noroc ca respectiva copie era subtitrata in engleza, ca sa mai intelegem ceva. Nici copiile de lucru nu cred ca arata atat de prost. „Am ales aceasta solutie, mi-a spus unul dintre producatori, Bogdan Craciun, fiindca am anuntat premiera, am facut invitatiile. Am preferat sa se vada aşa decat deloc”. Dar eu i-aş spune, mai bine deloc decat aşa. Ce conta daca se amana premiera cu o saptamana? E foarte important ca filmul sa aiba o copie de calitate, mai ales ca o mare parte dintre secvente sunt documente alb-negru, de arhiva, fiindca filmul reconstituie epoca stalinista a unei localitati minere, Baita Plai, judetul Bihor, exploatata de ruşi pentru uraniul ei. Un intreg munte a fost escavat cu scopul de a sprijini programul nuclear militar sovietic. Aşa cum a marturisit scenarista, Adina Popescu, realitatea acestui film dramatic, fiindca este vorba de iradiererea unor oameni, i-a fost povestita de unchiul ei, care era de prin partea locului. Regizorul Iulian Ghervas a facut o sondare in trecut, in anii ’50, dar ne arata şi cum traiesc azi aceşti oameni iradiati, ca nişte damblagiti, oricum, localitatea mai numara doar 92 de locuitori, exact cat numarul uraniului in tabelul lui Mendeleev, printre care sunt şi copii, dar copii doar aparent intregi, fiindca nu sunt in stare sa alerge, sa faca o tumba sau sa fluiere. Ultimul cadru este antologic: unul dintre copii e pus sa fluiere şi nu reuşeşte, fluieratul lui e la fel de beteag ca şi viata locuitorilor din Baita şi imprejurimi. Sper ca nu aşa se intampla şi in filmul artistic Eu cand vreau sa fluier, fluier.  

Un alt element semnificativ in ceea ce priveşte efectul uraniului sunt ciupercile, care cresc ca in poveşti, adica foarte mari, de un kilogram fiecare. Facand o paralela cu un film al lui Paul Newman, Efectul razelor gamma asupra craitelor, am putea vorbi de efectul uraniului asupra ciupercilor! Razele gamma se identifica, de altfel, cu radiatia, producand interactiuni intre subparticule atomice. Şi uraniul este radioactiv. Studiile de laborator ale Institutului „Babeş-Bolyai” din  Cluj demonstreaza ca aceşti oameni din Baita sunt iradiati. Vedem o aşezare mica şi saraca, mai mult tigani, care sunt ca Iov pe gramada de gunoi. Imaginea este de apocalipsa, ca in Stalker al lui Tarkovski, cu diferenta ca e vorba de un munte care arata ca un crater, aşa cum va ajunge probabil şi Roşia Montana daca noii diriguitori nu se lasa, cu Videanu in frunte. Un nume predestinat, care vrea sa faca vid din acel loc.

La Roşia Montana s-au facut filmele Nunta de piatra şi Duhul aurului. De curand, Iosif Demian, operatorul filmelor, care locuieşte acum in Australia, a revenit la locul faptei, adica la Roşia Montana, şi a facut un documentar. Din ce mi-a povestit cineastul (vezi Dupa 40 de ani...), localitatea arata ca Baita Plai, mai traiesc acolo o mana de oameni, care, cu noile escavari, vor disparea cu totul.

Şi Copiii Uraniului este nu atat un film de cercetare, ci mai degraba un semnal de alarma! Cu toate ca mina de acolo, ce poarta numele lui Avram Iancu, a fost oficial inchisa, in 1998, uraniul se intoarce acasa, noaptea, pe furiş, sub forma de deşeuri radioactive! Nu va vine sa credeti, dar, printr-o hotarare de Guvern, acesta mina a fost transformata in Depozitul National pentru Deşeuri Radioactive! Parca s-a abatut asupra tarii un bombardament atomic. Poate de aceea, ne-am terzit şi cu un scut atomic! Este imaginea unei Romanii care moare, care e iradiata, escavata, fie la propriu, fie in proiect, aşa cum procedeaza politicienii din fruntea tarii, care, cu inconştienta, pun la cale iradierea Romaniei in toate sensurile şi la toate nivelurile. Romania pradata, furata, inşelata. Asta e imaginea tarii. E Romania copiilor care nu mai au vlaga nici sa fluiere.